VIP România recrutează!
Nu, nu e revista aia lame
Diverse • Vineri, 08 Octombrie 2010 • trimis de Maria Pepine

Pana în 20 octombrie VIP e foarte ocupat. Ce face? Caută potenţial.
Pana nu va ganditi la vedete low-cost a la Brancu, va spunem ca VIP este Voluntari pentru Idei şi Proiecte, un ONG format doar din studenţi cu steluţă, oameni chiar deosebiţi care se implică activ în societatea civilă, conştienţi fiind de importanţa şi necesitatea ei.
Cu alte cuvinte, copii deştepţi care ştiu că schimbarea şi viitorul stau în mâinile lor. Astfel, cu pasiune - voie bună, membrii VIP pun mână de la mână şi dacă vor ajung şi pe lună. Bine, au ţeluri mari, dar nu se duc pe luna.
E simplu. În VIP, studenţii organizează proiecte pentru alţi studenţi. Tocmai pentru că întâmpină aceleaşi bariere, pentru că au aproape aceleaşi necesităţi, lipsuri şi ofuri, totul este cât de poate de firesc şi de realist.
Cu un bagaj de 12 ani de activitate în domeniul educaţional, VIP duce în spate proiecte cu tradiţie şi cu greutate. Voila: Impact Marketing School, Personal Development School, Cultural ID, Studentul Anului sau Visual Playground. Pentru că VIP vrea să îți ofere cea mai diversă experiență, îți pune le dispoziție 3 cluburi: Leadership Development- pentru dezvoltare personală, Econosofia - pentru înclinații spre macroeconomie și Business Club- pentru pasionații de antreprenoriat. În plus, este structurat pe șase departamente: Relații Publice, Marketing, Vânzări, Financiar, Resurse Umane și Relații Externe.
Ştiti cemaienou la VIP în luna octombrie? Recrutează. Aşa că ieşi din casă, încalţă-te şi fii pregătit. VIP are o lupă şi o foloseşte!
Te aşteptăm în 14 octombrie la Conferinţă în ASE (13:30 – sala 2013 ) și la Party VIP, plus o surpriză.
Intră pe vipromania.ro, descarcă formularul şi completează-l până în 20 octombrie.
VIP e destul de ocupat şi după 20 octombrie. Ce face? Oferă dezvoltare.

Etichete: vip;